Cursul Managementul Gestiunii și Arhivării Documentelor este autorizat ANC și asigură o formare completă, teoretică şi practică în domeniul gestionării şi arhivării documentelor.

Cursul Managementul Gestiunii și Arhivării Documentelor se dorește a fi de un real ajutor persoanelor cu atribuţii în domeniu, tuturor conducătorilor, persoanelor responsabile şi managerilor din cadrul societăților comerciale, companiilor naționale, regiilor autonome, institutelor naționale de cercetare, personalului din cadrul instituțiilor publice, asociațiilor și celorlalte persoane juridice cu și fără scop patrimonial, cu sediul în străinătate.

Cursul Managementul Gestiunii și Arhivării Documentelor se adresează şi organismelor prevăzute în legislaţia pieţei de capital, fondurilor de pensii facultative, fondurilor de pensii administrate privat şi altor entităţi organizate pe baza Codului Civil, tuturor celor care au în obligația de serviciu să gestioneze și să arhiveze cu corectitudine documentele atât pe suport de hârtie cât și pe suport informatic. Potrivit normelor în vigoare, arhivarea documentelor financiar-contabile se face conform unor reguli specifice, care vor fi cunoscute și analizate în detaliu în cadrul cursului Managementul Gestiunii și Arhivării Documentelor. Arhivarea și păstrarea registrelor de contabilitate și a celorlalte documente financiar-contabile se face, și în 2018, în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerului Finanţelor Publice, OMFP nr. 2634/2015, în vigoare de la 1 ianuarie 2016, dar cu câteva modificări legislative, inclusiv privind răspunderea, necesar a fi cunoscute de persoanele care activează în domeniu.

La cursul Managementul Gestiunii și Arhivării Documentelor, vor fi analizate prin comparație, modificările introduse de legislația în vigoare față de prevederile vechilor acte normative. Este un curs absolut necesar și deosebit de important pentru orice instituție publică, organizație, care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta sistemul de gestiune a arhivării documenelor.

Avantajele participării la cursul Managementul Gestiunii și Arhivării Documentelor organizat de Expert Aktiv Group, este faptul că acesta se organizează pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, că oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, cursul Managementul Gestiunii și Arhivării Documentelor, se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate, într-o atmosferă deosebită de socializare.

Traineri
Curs Managementul Gestiunii şi Arhivării Documentelor

• experţi/specialişti în managementul şi controlul gestiunii şi arhivării documentelor;
• consilieri superiori de specialitate din cadrul Arhivelor Naționale ale României.

AVANTAJE Curs Managementul Gestiunii şi Arhivării Documentelor

La participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii vă oferim a 5 - a taxă de instruire, GRATUIT!

Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.

CERTIFICARE Curs Managementul Gestiunii şi Arhivării Documentelor

În urma evaluării, se acordă CERTIFICAT DE PERFECŢIONARE A.N.C. pentru ocupaţia „MANAGER”, Cod COR 112029, însoţit de supliment descriptiv în care sunt înscrise competenţele dobândite. Certificatele sunt eliberate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 129/2000 republicată. EXPERT AKTIV GROUP eliberează şi Certificat de participare.

Tematica
Curs Managementul Gestiunii şi Arhivării Documentelor

Proceduri de lucru, obligații legale şi regimul sancțiunilor: Elemente de bază a activității de arhivare: redactarea nomenclatorului arhivistic; gestionarea fondului documentar; prelucrarea documentelor; utilizarea informațiilor din documente; conservarea arhivei în depozit; aplicarea normelor de sănătate şi securitate în muncă şi de prevenire a incendiilor; aplicarea normelor de protecție a mediului; Specificitatea arhivării şi gestiunii documentelor în instituțiile publice;
Crearea şi clasificarea documentelor, procedurile de lucru şi circuitul documentelor pentru fiecare organizaţie în parte, aplicaţii practice;
Entitățile care au obligații speciale și modul de păstrare și arhivare a documentelor; obligaţia legală începând cu anul 2016, privind documentele care pot fi arhivate atât pe suport hârtie, cât și pe suport electronic; păstrarea, arhivarea şi casarea documentelor pe hârtie; Particularităţi şi obligaţii ale operatorilor economici autorizați în prestarea de servicii arhivistice;
Obligaţii în relaţia cu Fiscul privind documentele și datele arhivate în format electronic;
Termene de păstrare a documentelor; obligaţiile legale şi răspunderea juridică privind gestionarea documentelor pe suport de hârtie;
Regimul juridic aplicabil documentelor arhivate electronic, al creării unei arhive electronice (Document management system – DMS)…

Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.

TARIF DE INSTRUIRE - 870 LEI/PARTICIPANT

Include mapă de lucru şi suport de curs în format electronic pe stick USB.
La tariful de instruire nu se aplică TVA conform LEGII 227/2015 art. 292 alin.2 lit. f. Costul cursului se deduce din impozitul pe profit/venit conform OG 129/2000, republicată, art. 34.

*TARIF SERVICII HOTELIERE - 1.320 LEI/PARTICIPANT

Include cazarea în cameră dublă în regim single și pensiunea completă pe toată durata evenimentului.
( TVA 5% inclus conf. cu LEGEA 227/2015 art. 291 alin. 3 lit. d şi lit. e )
* serviciile hoteliere sunt opţionale

TERMEN DE ÎNSCRIERE: 05/09/2019

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la coordonatorul de curs Andreea DAVID – 0753.025.984 , 021.311.71.01, 0234.313.320,
e-mail: office@expertaktiv.ro, eag.bucuresti@gmail.com, expert_audit_group@hotmail.com.

DESCARCA FORMULAR INSCRIERE