Cursul privind Purtătorul de Cuvânt, Informarea și Relațiile cu Mass-Media, se adresează persoanelor care doresc să se perfecţioneze în comunicare, relaţii publice şi interacţiunea cu presa în ceea ce priveşte instituţia purtătorului de cuvânt. Acest curs îmbină mai multe perspective: cea a unei relaţii corecte și instituționale cu presa, apariţia în public, gestionarea unei situaţii de criză, cât şi a unei crize de imagine.

De asemenea, cursul privind Purtătorul de Cuvânt, Informarea și Relațiile cu Mass-Media facilitează şi conturează o mai bună viziune asupra comunicării interne şi externe, pentru creşterea vizibilităţii; în desfăşurarea sa cursul se bazează pe dezbateri în grup, studii de caz şi exemple practice prin metode experienţiale.

Printe avantajele participării la acest curs organizat de Expert Aktiv Group, se numără faptul că: acesta este organizat pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, în domeniul ocupațional, aspecte practice, oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, cursul Purtătorul de Cuvânt, Informarea Publică și Relațiile cu Mass-media  se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate, într-o atmosferă de lucru destinsă.

Traineri Purtătorul de Cuvânt, Informarea Publică și Relațiile cu Mass-media

Conf. univ. dr. Petrică – Mihail MARCOCI, specialist în tehnici de comunicare și branding instituţional și managementul instituţiei purtătorului de cuvânt, expert în managementul şi gestionarea crizelor.

AVANTAJE Purtătorul de Cuvânt, Informarea Publică și Relațiile cu Mass-media

În atenția funcționarilor publici: cursurile corespund art. 479 din Codul Administrativ, care prevede acordarea de credite, pentru promovarea în grad profesional.
Pentru participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii, a 5-a taxă de instruire, GRATUIT!

Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.

CERTIFICARE Purtătorul de Cuvânt, Informarea Publică și Relațiile cu Mass-media

În urma evaluării, se acordă CERTIFICAT DE ABSOLVIRE A.N.C. pentru ocupaţia „ASISTENT RELAȚII PUBLICE ȘI COMUNICARE”, Cod COR 333906, însoţit de supliment descriptiv în care sunt înscrise competenţele dobândite. Certificatele sunt eliberate în conformitate cu prevederile O.G. nr.129/2000 republicată, recunoscute de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

Tematica
Purtătorul de Cuvânt, Informarea Publică și Relațiile cu Mass-media

Organizarea activității purtătorului de cuvânt și bune practici:
♦ trăsăturile şi aptitudinile purtătorului de cuvânt; profilul unui eficient purtător de cuvânt; funcţia şi atribuţiile;
♦ atitudini nerecomandate şi /sau nepermise;
♦ dosarul (mapa) de presă.
Workshop: etapele organizatorice în vederea exercitării dreptului la replică prin gestionarea unei situaţii de criză/ neaşteptate.
Tehnici de relaţii publice folosite în activitatea purtătorului de cuvânt: strategia de PR şi comunicare; Cum să fii propriul PR? obiective, activităţi, rezultate; creativitatea în relaţii publice; Instru-mentele comunicării şi folosirea lor.
Relaţia cu mass-media: obiective, organizare, instrumente, rezultate:
♦ conferinţa de presă şi briefingul de presă; construcţia unei relaţii profesionale cu jurnaliștii care acoperă domeniul de activitate;
♦ stereotipurile și clișeele legate de profesie în relaţia cu presa; greşeli frecvente; ce trebuie să faci pentru ca media să îţi devină aliat;
♦ cât de des trebuie să interacţionezi cu presa și care sunt rigorile relaţiei cu jurnaliștii.
Organizarea biroului de presă: Comunicatul de presă. Conferinţa de presă. Dreptul la replică. Declaraţia de presă…

Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.

Momentan cursul nu este disponibil. Pentru mai multe detalii contactati specialistii nostri la telefon: 0753.025.978 sau e-mail: office@expertaktiv.ro.