Cursul Răspunderea administrativă, contravențională și penală în sarcina funcționarilor publici este autorizat ANC și are rolul de a găsi răspunsuri la aspectele de interes privind aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative în domeniu, dar şi soluţii la corelația între răspunderea penală și celelalte forme ale răspunderii funcționarilor publici.

Cursul Răspunderea administrativă, contravențională și penală în sarcina funcționarilor publici foloseşte metode moderne de predare, specifice educaţiei adulţilor: prezentări powerpoint, proiecţii video, jocuri, studii de caz, demonstraţii, jocuri de rol, brainstorming, lucrul în echipă şi se bazează pe studii de caz şi pe exemple de bună practică, bazându-se şi pe Strategia Naţională Anticorupţie în vigoare, având ca obiectiv principal, dezvoltarea curriculei de formare continuă.

Printre avantajele participării la acest curs organizat de Expert Aktiv Group, se numără faptul că acesta se organizează pe tot parcursul anului, completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, oferind suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, cursul , se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră.

Traineri
Răspunderea administrativă, contravențională și penală în sarcina funcționarilor publici

Conf. univ. dr. Petrică – Mihail MARCOCI, formator în pregătirea experţilor privind prevenirea şi combaterea corupţiei, expert în investigarea fraudelor economice/informatice şi managementul investigării macrocriminalităţii.

AVANTAJE Răspunderea administrativă, contravențională și penală în sarcina funcționarilor publici

La participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii vă oferim a 5 - a taxă de instruire, GRATUIT!

Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.

CERTIFICARE Răspunderea administrativă, contravențională și penală în sarcina funcționarilor publici

Pentru economişti şi alte ocupaţii interesate, se eliberează CERTIFICAT de PARTICIPARE, iar pentru jurişti, în urma evaluării, se acordă CERTIFICAT de ABSOLVIRE A.N.C. pentru ocupaţia “CONSILIER JURIDIC”, COD COR 261103, însoţit de supliment descriptiv în care sunt înscrise competenţele dobândite. Certificatele sunt eliberate în conformitate cu prevederile O.G. 129/2000 republicată.

Tematica
Răspunderea administrativă, contravențională și penală în sarcina funcționarilor publici

• Condițiile și elementele anagajării răspunderii administrative a funcționarilor publici.
• Răspunderea disciplinară în instituțiile publice.
• Limitele răspunderii disciplinare a funcționarilor publici.
• Investigarea abaterilor de conduită a funcționarilor publici.
• Proceduri și modalități de recuperare a prejudiciului în situația funcției publice sau a funcțiilor contractuale din instituțiile publice.
• Răspunderea penală a funcționarilor publici.
• Corelația între răspunderea penală și celelalte forme ale răspuderii funcționarilor publici.
• Infracțiuni de serviciu ce pot fi comise de funcționarii publici.
• Alte infracțiuni specifice funcției publice sau instituțiilor publice.
• Elemente ale investigației penale în situația infracțiunilor comise în instituțiile publice.
• Etica și deontologia funcției publice. Evitarea situațiilor de incompatibilitate și conflict de interese în exercitarea unei funcții/profesii în instituțiile publice.
• Bune practici pentru evitarea conflictului de interese și abuzului în serviciu în achizițiile publice.

Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.

TARIF DE INSTRUIRE - 920 LEI/PARTICIPANT

Include mapă de lucru şi suport de curs în format electronic.
La tariful de instruire nu se aplică TVA conform LEGII 227/2015 art. 292 alin.2 lit. f. Costul cursului se deduce din impozitul pe profit/venit conform OG 129/2000, republicată, art. 34.

*TARIF SERVICII HOTELIERE - HOTEL RIZZO – 1.320 LEI/PARTICIPANT *TARIF SERVICII HOTELIERE - COMPLEX ANA HOTELS LEI/PARTICIPANT

( TVA 5% inclus conf. cu LEGEA 227/2015 art. 291 alin. 3 lit. d şi lit. e )
* serviciile hoteliere sunt opţionale

TERMEN DE ÎNSCRIERE: 03/12/2020

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la coordonatorul de curs Andreea DAVID – 0753.025.984 , 021.311.71.01, 0234.313.320,
e-mail: office@expertaktiv.ro, eag.bucuresti@gmail.com, expert_audit_group@hotmail.com.

DESCARCA FORMULAR INSCRIERE