Cautare in site
x inchide

Expert Prevenirea şi Combaterea Corupţiei în Achiziţiile Publice

Cursul Expert Prevenirea şi Combaterea Corupţiei în Achiziţiile Publice este autorizat ANC și dorește dobândirea de competenţe privind cunoaşterea şi înţelegerea cadrului legal şi instituţional în domeniul promovării integrităţii şi combaterii corupţiei în organizatii, în special în domeniul achizițiilor publice.

Cursul Expert Prevenirea şi Combaterea Corupţiei în Achiziţiile Publice se adresează personalului din cadrul instituţiilor publice, ministere, autorităţi publice locale, funcţionarilor publici, managerilor, administratorilor, salariaților din cadrul departamentelor de achiziții publice şi fonduri europene, pornind de la faptul că autoritățile contractante au obligația de a lua măsurile adecvate pentru a preveni, identifica și remedia conflictele de interese apărute în desfășurarea procedurilor de achiziție, astfel încât să se evite orice denaturare a concurenței și să se asigure un tratament egal pentru toți operatorii economici.

Printre avantajele participării la cursul Expert Prevenirea şi Combaterea Corupţiei în Achiziţiile Publice organizat de Expert Aktiv Group, se numară faptul că acesta este organizat pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou, că oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, vă asigurăm că le veți găsi aici.

De asemenea, cursul, se poate desfășura la munte, la mare, în locațiile propuse de doritori, în țară sau străinătate, cu participarea unor experți renumiți.

Calendar cursuri

lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
31
1
2
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
03 iun.
03/06/2021 - 06/06/2021    
0:00
Cursul Expert Prevenirea şi Combaterea Corupţiei în Achiziţiile Publice este autorizat ANC și dorește dobândirea de competenţe privind cunoaşterea şi înţelegerea cadrului legal şi instituţional în [...]
Events on 03/06/2021