Cautare in site
x inchide

Protecţia Datelor cu Caracter Personal

Cursul Protecția Datelor cu Caracter Personal este de un real folos tuturor celor care începând cu data de 25 mai 2018 au obligații privind protecţia datelor cu caracter personal. Schimbările importante în legislaţia privind protecţia datelor personale în Europa, odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului (UE) 679/2016, cunoscut drept Regulamentul General privind Protecţia Datelor Personale (RGPD), vor fi analizate în amănunt pe parcursul cursului propus. În acest context, reglementarea legislativă a prelucrării datelor cu caracter personal s-a modificat, adaptându-se noilor cerinţe legale.

Cursul Protecția Datelor cu Caracter Personal se adresează autorităţilor publice centrale şi locale, companiilor de drept public şi privat, organizaţiilor, firmelor private, spitale, sindicate, ONG-urilor care procesează date cu caracter personal, pentru adaptarea la noile cerinţe legislative şi implementarea noilor măsuri tehnice şi organizatorice menite să asigure o protecţie adecvată a acestora, referindu-ne la: datele angajaţilor, datele clienţilor în scopuri de marketing, a datelor de sănătate, cazier fiscal sau judiciar etc., toate aceste situaţii transformând organizaţia, compania, instituţia într-un subiect al GDPR. Pentru a evita amenzile, care nu sunt deloc mici, adică 20 milioane de euro sau 4% din cifra de afaceri anuală, este necesar a se respecta prevederile Regulamentului adaptat la legislația națională în ceea ce privește prelucrarea și libera circulație a datelor personale.

La acest curs vor fi analizate prin comparație, modificările introduse prin legislația națională față de regulamentul european. Este un curs absolut necesar și deosebit de important pentru orice agent economic, organizație de tipul instituție publică, companii, care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem privind protecția datelor cu caracter personal, corect și în condițiile respectării legislației.

Printre avantajele participării la acest curs organizat de Expert Aktiv Group, se numără faptul că: organizăm acest curs pe tot parcursul anului, încă de la autorizare, completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

Cursul , se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate.

Calendar cursuri

lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
26 ian.
Cursul Protecția Datelor cu Caracter Personal este de un real folos tuturor celor care începând cu data de 25 mai 2018 au obligații privind protecţia datelor [...]
Events on 26/01/2023
26 ian.