Cautare in site
x inchide

Cursuri achiziții publice

Cursurile de achiziții publice analizează și oferă soluții în legătură cu ansamblul activităţilor ce se întreprind pentru atribuirea, încredințarea, încheierea, și îndeplinirea unui contract de achiziţie publică. Cursurile de achiziții publice reflectă de asemenea neregulile ce pot apărea în cadrul sistemului și oferă soluții optime pentru efectuarea unor investiții.

Avantajele participării la cursurile de achiziții publice:
• cei mai buni lectori, formatori recunoscuți, implicați în procese decizionale, a căror expertiză este pusă la dispoziția participanților printr-o bogată cazuistică.
• cele mai bune locații de desfășurare a cursurilor.
cursurile de achiziții publice sunt susținute prin logistică de cea mai bună calitate; pentru cursurile desfășurate în spațiul UE, se asigură traducere simultană.
• participantul la cursurile de achiziții publice primește suport de curs în acord cu cele mai noi modificări legislative fiind un real sprijin în activitatea ce urmează a fi desfășurată.
• taxe de participare competitive din punctul de vedere al raportului calitate/preț.
• la participarea a 4 persoane din cadrul unei organizații, a 5 a persoană are gratuitate la taxa de instruire.
• dacă participantul solicită serviciile suport (cazare și masă) prin intermediul agenției noastre, Expert TOUR, oferim avantaje deosebite și însoțitorului său.
Toate acestea, susțin dezvoltarea profesională în materie de achiziții, oferind posibilitatea perfecționării, specializării participanților la sistemul achizițiilor publice cu toate noutățile legislative în domeniul achizițiilor publice, dar și însușirea de idei, interpretări și poziții corecte față de dezvoltarea carierei în domeniul achizițiilor publice.

URMĂTOARELE CURSURI DE ACHIZIȚII PUBLICE

Etică și integritate

25.04 - 28.04 Hotel Sinaia, Sinaia
Cursul Etică şi Integritate dorește un real sprijin în dobândirea de competenţe privind cunoaşterea şi înţelegerea cadrului legal şi instituţional în domeniul promovării integrităţii şi combaterii corupţiei în organizaţii. Cursul se...
DETALII

Calendar cursuri

lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
30
31
1
2
29 iul.
29/07/2020 - 02/08/2020    
0:00
Cursul Aspecte juridice de interes pentru societăți comerciale și instituții publice se adresează adresează juriştilor din instituţii publice şi societăţi comerciale responsabili cu încheierea, modificarea, [...]