Cautare in site
x inchide

Cursuri management

Managementul este funcția organizațională care asigură desfășurarea eficientă a activităților și care urmărește obținerea nivelului maxim de rezultate prin folosirea optimă a resurselor. Activitatea de management poate avea în vedere echipe de management și/sau procese. Astfel, managementul corect aplicat, poate aduce un profit substanţial, iar persoanele implicate în acest proces de management au posibilitatea să-şi arate calităţile şi să urce treptele ierarhice, chiar până în vârful ierarhiei, managementul de vârf.

Avantajele participării la cursurile de management:
• cei mai buni lectori, formatori recunoscuți, implicați în procese decizionale, a căror expertiză este pusă la dispoziția participanților printr-o bogată cazuistică.
• cele mai bune locații de desfășurare a cursurilor.
cursurile de management sunt susținute prin logistică de cea mai bună calitate; pentru cursurile desfășurate în spațiul UE, se asigură traducere simultană.
• participantul la cursurile de management primește suport de curs în acord cu cele mai noi modificări legislative fiind un real sprijin în activitatea ce urmează a fi desfășurată.
• taxe de participare competitive din punctul de vedere al raportului calitate/preț.
• la participarea a 4 persoane din cadrul unei organizații, a 5 a persoană are gratuitate la taxa de instruire.
• dacă participantul solicită serviciile suport (cazare și masă) prin intermediul agenției noastre, Expert TOUR, oferim avantaje deosebite și însoțitorului său.

Abilitatea de a lucra cu oamenii, de a comunica cu ei, de a-i înţelege, este deosebit de importantă pentru un manager. Această calitate este necesară la orice nivel al managementului, o relaţie onestă şi bazată pe înţelegere reciprocă fiind absolut necesară între salariaţi şi conducători.

URMĂTOARELE CURSURI DE MANAGEMENT

Managementul şi Gestiunea Informaţiilor, Inclusiv cele Clasificate

17.07 - 20.07 Hotel Dacia Sud, Mamaia
Cursul Managementul și Gestiunea Informațiilor, Inclusiv cele Clasificate  se adresează tuturor participanților în domeniul managementului cu atribuții exprese în gestiunea informațiilor, în vederea dezvoltării capacităţii de gestionare a protecţiei informaţiilor...
DETALII

Guvernanţa Corporativă

18.07 - Hotel Radisson Blu, București
Cursul Guvernanța Corporativă  are un rol deosebit de important în protejarea intereselor acționarilor, al statului, al managementului, întrucât sprijină maximizarea valorii deținerii în companie pe termen lung și în stimularea...
DETALII

NOUL SISTEM REGES ONLINE

24.07 - 27.07 Hotel Dacia Sud, Mamaia
Cursul NOUL SISTEM REGES ONLINE propune o dezvoltare a subiectului si o aprofundare a acelor elemente ce ridica destule semne de intrebare in activitate, raportari, situatii specifice, clarificari, cunoasterea exacta...
DETALII

Contabilitate Bugetară și Management Financiar

31.07 - 03.08 Hotel Dacia Sud, Mamaia
Cursul Contabilitate Bugetară și Management Financiar, se adresează persoanelor care desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului financiar-contabil din cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative în domeniu. Prin...
DETALII

NOUL SISTEM REGES ONLINE

31.07 - 03.08 Hotel Dacia Sud, Mamaia
Cursul NOUL SISTEM REGES ONLINE propune o dezvoltare a subiectului si o aprofundare a acelor elemente ce ridica destule semne de intrebare in activitate, raportari, situatii specifice, clarificari, cunoasterea exacta...
DETALII

Manager de Proiect

08.08 - Hotel Aro Palace, Brașov
Cursul Manager de Proiect se adresează celor care doresc să capete competenţe în acest sens pentru a obţine noi responsabilităţi în cadrul firmelor/instituţiilor publice. Scopul acestui curs de pregătire este de...
DETALII

NOUL SISTEM REGES ONLINE

08.08 - Hotel Aro Palace, Brașov
Cursul NOUL SISTEM REGES ONLINE propune o dezvoltare a subiectului si o aprofundare a acelor elemente ce ridica destule semne de intrebare in activitate, raportari, situatii specifice, clarificari, cunoasterea exacta...
DETALII

PREVENIREA ŞI COMBATEREA HĂRȚUIRII LA LOCUL DE MUNCĂ: HĂRȚUIREA PE CRITERIU DE SEX ŞI HĂRȚUIREA MORALĂ

08.08 - Hotel Aro Palace, Brașov
    În conformitate cu prevederile art.7 alin.(4) lit.e) din Metodologia privind prevenirea și combaterea hărțuirii pe criteriul de sex, precum și a hărțuirii morale la locul de muncă, aprobată prin...
DETALII

Calendar cursuri

lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
26
27
28
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
4
5
6
29 aug.
29/08/2024 - 01/09/2024    
0:00
Cursul Managementul Mediului și al Deșeurilor, are caracter practic, fiind abordat sub formă de aplicaţii, analiză a problemelor, identificarea soluţiilor, aplicarea politicilor de mediu. Acest curs se [...]
05 sept.
05/09/2024 - 08/09/2024    
0:00
Cursul Inspector Salarii se adresează tuturor persoanelor interesate de însușirea cunoștințelor și aptitudinilor necesare privind legislaţia salarială și adaptarea conţinutului prevederilor legislative la particularitățile din cadrul [...]
Events on 29/08/2024
Events on 05/09/2024
05 sept.
5 sept. 24
Mamaia