Cautare in site
x inchide

Curs Probleme Juridice de Interes Pentru Instituții Publice și Societăți Comerciale

Cursul Probleme Juridice de Interes pentru Instituții Publice și Societăți Comerciale este autorizat ANC și se adresează juriştilor, practicieni în drept, angajaţilor aparţinând diverselor organizaţii şi companii, societăţilor comerciale şi instituţiilor publice locale şi centrale.

Cursul Probleme Juridice de Interes pentru Instituții Publice și Societăți Comerciale se adresează de asemenea și responsabililor cu încheierea contractelor şi urmărirea derulării acestora, inclusiv a contractelor de achiziţii publice.

Prin participarea la cursul Probleme Juridice de Interes pentru Instituții Publice și Societăți Comerciale se urmăreşte însuşirea situaţiilor de răspundere contractuală, aşa cum este văzută de legiuitor într-o manieră intermediară, parţial tradiţională, parţial adaptată concepţiei europene. Lectorul stă la dispoziţia participanţilor cu o gamă largă de soluţii practice integrate, cu accent pe problematicile înscrise în tematica enunțată, pornind de la diversitatea modificărilor legislative și a vitezei cu care acestea se completează sau se abrogă. Experiența lectorului este pusă la dispoziția participanților și pentru clarificarea unor aspecte ce țin de executarea unor hotărâri judecătorești sau de pronunțarea unor decizii ale Curții Constituționale și aplicabilitatea acestora.

La cursul Probleme Juridice de Interes pentru Instituții Publice și Societăți Comerciale vor fi analizate prin comparație, modificările introduse prin noua legislație față de vechile prevederi. Este un curs absolut necesar și deosebit de important pentru juriștii din orice organizație, societăți comerciale, instituție publică, dar și managerilor, conducătorilor acestora care au obligativitatea de a desfășura activitatea proprie în condițiile cunoașterii aplicării cu corectitudine a legislației specifice.

Avantajele participării la cursul Probleme Juridice de Interes pentru Instituții Publice și Societăți Comerciale, susținut de Expert Aktiv Group, este faptul că acesta este organizat pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, că oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, cursul Probleme Juridice de Interes pentru Instituții Publice și Societăți Comerciale, se poate desfășura la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate, cu participarea unor experți europeni de excepție.

Calendar cursuri

lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
19 iun.
19/06/2019 - 23/06/2019    
0:00
Cursul Probleme Juridice de Interes pentru Instituții Publice și Societăți Comerciale este autorizat ANC și se adresează juriştilor, practicieni în drept, angajaţilor aparţinând diverselor organizaţii [...]