Cautare in site
x inchide

Managementul Deșeurilor

Scopul cursul Managementul Deşeurilor este de a oferi cunostinţe privind aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative în domeniu, managementul deşeurilor, clasificarea deşeurilor; prevederile directivelor UE din domeniul gestionării deşeurilor, salubrizare, metodele de recuperare şi eliminare a deşeurilor, elementele strategice de planificare.

Cursul Managementul Deşeurilor are caracter practic, fiind abordat sub formă de aplicaţii, analiza problemelor, identificarea soluţiilor, aplicarea politicilor de mediu şi deşeuri şi se adresează persoanelor care au responsabilităţi şi desfaşoară activităţi legate de managementul deşeurilor şi gestionarea sistemului de management al mediului.

Printre avantajele participării la acest cursul Managementul Deşeurilor organizat de Expert Aktiv Group,  se numară faptul că  acesta este organizat pe tot parcursul anului, completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației privind gestiunea problemelor de mediu și al deșeurilor, că oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine. De asemenea se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate, într-o atmosferă deosebită de socializare.

Calendar cursuri

lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
25
26
27
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
20
21
22
23
24
25
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
28 sept.
Cursul  Guvernanța Corporativă și Managementul Riscului, se adresează auditorilor, managerilor, persoanelor cu atribuţii de control, evaluatorilor, persoanelor responsabile cu implementarea, gestionarea şi dezvoltarea SCIM, echipei [...]
19 oct.
Cursul Auditul Intern în Sectorul Public este autorizat ANC, și se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din sectorul public, [...]
26 oct.
Cursul Aspecte Practice privind Contractele de Închiriere a Imobilelor aparținând Instituțiilor Publice și Opertatorilor Economici se adresează atât personalului cu pregătire juridică cât și celor din [...]
26 oct.
ŞCOALA DE ACHIZIŢII PUBLICE, organizată de REVISTA DE ACHIZIŢII PUBLICE, vă invită să participaţi la cursul cu tema: ACHIZIŢII PUBLICE Cursul Achiziții Publice se adresează: [...]
26 oct.
Cursul Management Financiar și Contabilitate Bugetară se adresează persoanelor care desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului financiar-contabil din cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai [...]
Events on 28/09/2023
Events on 19/10/2023
19 oct.