Cautare in site
x inchide

Cursuri domeniul juridic

Domeniul juridic în România, este unul dintre domeniile în care studiile de bază sunt foarte importante, un loc de muncă în domeniu juridic fiind condiționat de deținerea unei diplome sau de obținerea ei, dar și de specializarea/perfecționarea în domeniul juridic pentru rămânerea într-un post specific materiei juridice. Fiecare meserie în domeniul juridic este reglementată separat, dar toate au același obiectiv, acela de a aplica legislația în litera și spiritul ei, așa cum a gândit-o legiuitorul.

Avantajele participării la cursurile din domeniul juridic:
• cei mai buni lectori, formatori recunoscuți, implicați în procese decizionale, a căror expertiză este pusă la dispoziția participanților printr-o bogată cazuistică.
• cele mai bune locații de desfășurare a cursurilor.
cursurile din domeniul juridic sunt susținute prin logistică de cea mai bună calitate; pentru cursurile desfășurate în spațiul UE, se asigură traducere simultană.
• participantul la cursurile din domeniul juridic primește suport de curs în acord cu cele mai noi modificări legislative fiind un real sprijin în activitatea ce urmează a fi desfășurată.
• taxe de participare competitive din punctul de vedere al raportului calitate/preț.
• la participarea a 4 persoane din cadrul unei organizații, a 5 a persoană are gratuitate la taxa de instruire.
• dacă participantul solicită serviciile suport (cazare și masă) prin intermediul agenției noastre, Expert TOUR, oferim avantaje deosebite și însoțitorului său.

URMĂTOARELE CURSURI DIN DOMENIUL JURIDIC

Recuperarea Debitelor

10.07 - 13.07 Hotel Dacia Sud, Mamaia
Cursul  Recuperarea Debitelor se adresează juriştilor, avocaţilor, angajaţilor din cadrul companiilor, societăţilor comerciale şi instituţiilor publice locale şi centrale, responsabililor cu încheierea contractelor şi urmărirea derulării acestora, inclusiv cele privind achiziţiile;...
DETALII

Calendar cursuri

lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
28
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
17
18
19
20
21
23
24
25
26
27
28
30
31
1
16 mai
Cursul Auditul Intern în Sectorul Public  se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din sectorul public, persoanelor care doresc să [...]
22 mai
Cursul Etică şi Integritate dorește un real sprijin în dobândirea de competenţe privind cunoaşterea şi înţelegerea cadrului legal şi instituţional în domeniul promovării integrităţii şi combaterii [...]
29 mai
Cursul Securitate Cibernetică Organizațională se adresează celor care iși doresc să dobandească  abilități și noțiuni specifice de Securitate Cibernetică și să aiba o viziune de [...]
Events on 16/05/2025
16 mai
Events on 22/05/2025
22 mai
22 mai 25
Poiana Braşov
Events on 29/05/2025