Cadrul legislativ al gestionării problemelor de mediu, al ambalajelor și al deșeurilor de ambalaje și nu numai, a cunoscut mai multe modificări în ultima perioadă, în condiţiile în care ţara noastră are un grad de colectare şi reciclare foarte scăzut, cu mult sub ţinta asumată în faţa Comisiei Europene. În acest sens, organizațiile economice sunt obligate să îşi administreze deşeurile pe care le generează, prin ţinerea unei evidenţe în acest sens, prin întocmirea unui dosar de mediu, mai ales în contextul în care autorităţile desfăşoară controale.
Avantajele participării la cursurile de mediu și deșeuri:
• cei mai buni lectori, formatori recunoscuți, implicați în procese decizionale, a căror expertiză este pusă la dispoziția participanților printr-o bogată cazuistică.
• cele mai bune locații de desfășurare a cursurilor.
• cursurile de mediu și deșeuri sunt susținute prin logistică de cea mai bună calitate; pentru cursurile desfășurate în spațiul UE, se asigură traducere simultană.
• participantul la cursurile de mediu și deșeuri primește suport de curs în acord cu cele mai noi modificări legislative fiind un real sprijin în activitatea ce urmează a fi desfășurată.
• taxe de participare competitive din punctul de vedere al raportului calitate/preț.
• la participarea a 4 persoane din cadrul unei organizații, a 5 a persoană are gratuitate la taxa de instruire.
• dacă participantul solicită serviciile suport (cazare și masă) prin intermediul agenției noastre, Expert TOUR, oferim avantaje deosebite și însoțitorului său.
Deși legislația românească reflectă cu acuratețe cerințele de mediu convenite la nivelul UE, punerea în aplicare a acestora pe teren constituie o provocare, determinată printre altele de o lipsă a planificării, a coordonării și a finanțării corespunzătoare, dar și datorită rapidității cu care legislația se modifică în domeniul mediului și al gestionării deșeurilor.