Cautare in site
x inchide

Controlul Financiar Preventiv. Controlul Financiar de Gestiune

Cursul Controlul Financiar Preventiv se adresează persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentelor de control intern, control financiar preventiv, persoanelor care îndeplinesc această atribuție pe bază de contract.

De asemenea acest curs se adresează celor care doresc să se perfecţioneze în domeniu sau doresc să dobândească abilităţi practice în conformitate cu cele mai noi modificări legislative, în stabilirea principalelor norme profesionale pe care persoanele, desemnate cu exercitarea acestei activități, trebuie să le îndeplinească precum și pentru cunoașterea cadrului unitar pentru numirea, suspendarea, schimbarea, destituirea și evaluarea persoanelor care exercită activitatea de CFP propriu la entitățile publice.

În cadrul cursului Controlul Financiar Preventiv vor fi analizate cele mai noi modificări legislative în domeniu inclusiv normele actualizate privind exercitarea controlului financiar preventiv. Controlul financiar preventiv se exercită prin viză, de persoanele din cadrul compartimentului, desemnate în acest sens. În activitatea sa, compartimentul financiar preventiv are obligativitatea aplicării şi respectării legislaţiei specifice în vigoare şi reglementărilor interne aplicabile la nivelul fiecărei organizații. Asigură fundamentarea cheltuielilor aferente activităţii compartimentului pentru întocmirea BVC şi urmărirea încadrării acestora în BVC aprobat. De asemenea, compartimentul Controlul Financiar Preventiv respectă şi aplică Sistemul de Management Integrat şi Sistemul de Control Intern Managerial.

La cursul Controlul Financiar Preventiv, vor fi analizate prin comparație și modificările introduse prin noua legislație față de prevederile vechilor acte normative. Este un curs absolut necesar și deosebit de important pentru orice organizație, dar mai ales instituție publică care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem corect al controlului financiar preventiv.

Printre avantajele participării la acest curs organizat de Expert Aktiv Group, se numără faptul că : organizăm acest curs pe tot parcursul anului completat cu toate noutățile legislative, oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de doritori, în țară sau străinătate.

Calendar cursuri

lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
24
25
26
28
1
2
3
4
5
8
9
10
11
12
14
15
16
17
18
19
21
22
23
24
25
26
28
29
30
31
1
2
3
+
4
5
6
27 feb.
27/02/2025 - 02/03/2025    
0:00
Cursul Auditul Intern în Sectorul Public  se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din sectorul public, persoanelor care doresc să [...]
27 feb.
Cursul Comunicarea Strategică – Transparență și Impact se adresează managerilor, departamentelor, compartimentelor de comunicare din cadrul organizațiilor, firme private, companii, autorități publice, locale, departamentelor de [...]
27 feb.
27/02/2025 - 02/03/2025    
0:00
ŞCOALA DE ACHIZIŢII PUBLICE, organizată de REVISTA DE ACHIZIŢII PUBLICE, vă invită să participaţi la cursul cu tema: ACHIZIŢII PUBLICE Cursul Achiziții Publice se adresează: [...]
06 mart.
06/03/2025 - 09/03/2026    
0:00
Cursul Arhivare şi Gestiune Documente asigură o formare completă, teoretică şi practică în domeniul gestionării şi arhivării documentelor. Se dorește a fi de un real [...]
06 mart.
Cursul Management prin obiective se adresează managerilor, șefilor de departamente/compartimente din cadrul organizațiilor, antreprenorilor, companiilor, autorităților publice, departamentelor de resurse umane, managerilor de proiecte, membrilor [...]
07 mart.
07/03/2025 - 09/03/2025    
0:00
ŞCOALA DE ACHIZIŢII PUBLICE, organizată de REVISTA DE ACHIZIŢII PUBLICE, vă invită să participaţi la cursul cu tema: ACHIZIŢII PUBLICE Cursul Achiziții Publice se adresează: [...]
13 mart.
Cursul Auditarea Sistemului de Control Intern Managerial (SCIM), se adresează persoanelor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative [...]
20 mart.
20/03/2025 - 23/03/2025    
0:00
Cursul Managementul și Gestiunea Informațiilor, Inclusiv cele Clasificate  se adresează tuturor participanților în domeniul managementului cu atribuții exprese în gestiunea informațiilor, în vederea dezvoltării capacităţii [...]
20 mart.
20/03/2025 - 23/03/2025    
0:00
Cursul Tehnici de Auditare a Activităţii Juridice în Entităţile Publice se adresează factorilor decizionali din cadrul entităților publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative [...]
20 mart.
Cursul Evaluarea sistemului de prevenire a corupției în cadrul misiunilor de audit  se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din [...]
27 mart.
Cursul Management Resurse Umane are ca obiectiv însuşirea cunoştinţelor pentru asigurarea aplicării corecte a prevederilor legale privind întocmirea contractelor de muncă, raporturile colective şi individuale de [...]
03 apr.
Cursul Contabilitate Bugetară și Management Financiar, se adresează persoanelor care desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului financiar-contabil din cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi [...]
03 apr.
03/04/2025 - 06/04/2025    
0:00
Cursul Legislaţia Muncii,  Salarizarea, Revisal  are ca obiectiv principal însuşirea cunoştinţelor pentru asigurarea aplicării corecte a prevederilor legale privind raporturile colective şi individuale de muncă.Asigură [...]
03 apr.
Cursul Evaluarea sistemului de prevenire a corupției în cadrul misiunilor de audit  se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din [...]
Events on 27/02/2025
27 feb.
27 feb. 25
Poiana Braşov
27 feb.
27 feb. 25
Poiana Braşov
Events on 06/03/2025
06 mart.
06 mart.
6 mart. 25
Sinaia
Events on 07/03/2025
Events on 13/03/2025
Events on 27/03/2025
27 mart.
27 mart. 25
Sinaia