Cautare in site
x inchide

Precizări legislative privind operaționalizarea în cadrul SEAP a facilităților tehnice

Adaugat la

NOTIFICARE cu privire la operaționalizarea în cadrul SEAP a facilităților tehnice care să permită aplicarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 114/9 iulie 2020 privind modificarea și completarea unor acte normative cu impact în domeniul achizițiilor publice în legătură cu obligația de transparență a modificărilor contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru și a contractelor sectoriale.
Ca efect al modificărilor aduse de noile prevederi legislative, începând cu data de 23 decembrie 2020 operatorul SEAP a procedat la implementarea în cadrul sistemului a unor facilități tehnice care să permită autorităților/entităților contractante publicarea în secțiunea dedicată a tuturor modificărilor contractuale intervenite pe parcursul derulării unui contract/acord-cadru de achiziţie publică/sectorial sau a unui contract de concesiune.

Pentru a afla mai multe noutăți, informații, soluții şi interpretări legislative, vă invităm să participați la cursurile autorizate ANC, seminarii, conferințe privind achizițiile publice şi SEAP, organizate de Expert Aktiv Group şi Revista de Achiziții Publice.

Calendar cursuri

lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
10
11
12
13
14
15
17
18
19
20
21
22
24
25
26
27
28
29
31
1
2
09 mai
09/05/2024 - 12/05/2024    
0:00
Cursul Contractul: încheiere, modificare, încetare și efecte se adresează atât personalului cu pregătire juridică cât și celor din domeniul economic pentru a cunoaște problematica gestionării contractelor, [...]
09 mai
09/05/2024 - 12/05/2024    
0:00
Cursul Tehnici de Auditare a Activităţii Juridice în Entităţile Publice se adresează factorilor decizionali din cadrul entităților publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative [...]
09 mai
09/05/2024 - 12/05/2024    
0:00
Cursul Auditul Intern în Sectorul Public  se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din sectorul public, persoanelor care doresc să [...]
16 mai
16/05/2024 - 19/05/2024    
0:00
Cursul Inspector Salarii se adresează tuturor persoanelor interesate de însușirea cunoștințelor și aptitudinilor necesare privind legislaţia salarială și adaptarea conţinutului prevederilor legislative la particularitățile din cadrul [...]
16 mai
16/05/2024 - 19/05/2024    
0:00
Cursul Controlul Financiar Preventiv,  se adresează persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentelor de control intern, control financiar preventiv, persoanelor care îndeplinesc această atribuție [...]
16 mai
16/05/2024 - 19/05/2024    
0:00
Cursul Auditul Funcției de Achiziții Publice îşi îndreaptă atenţia către: auditori interni şi externi, specialisti/experţi achiziţii publice, controlori financiari, evaluatori, manageri, avocaţi, specialişti în achiziţii publice, [...]
23 mai
23/05/2024 - 26/05/2024    
0:00
Cursul  Sistemul de Control Intern Managerial SCIM se adresează persoanelor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative [...]
23 mai
23/05/2024 - 26/05/2024    
0:00
ŞCOALA DE ACHIZIŢII PUBLICE, organizată de REVISTA DE ACHIZIŢII PUBLICE, vă invită să participaţi la cursul cu tema: ACHIZIŢII PUBLICE Cursul Achiziții Publice se adresează: [...]
23 mai
Cursul Management Resurse Umane, este autorizat ANC și  are ca obiectiv însuşirea cunoştinţelor pentru asigurarea aplicării corecte a prevederilor legale privind întocmirea contractelor de muncă, [...]
30 mai
30/05/2024 - 02/06/2024    
0:00
Cursul Managementul și Gestiunea Informațiilor, Inclusiv cele Clasificate este autorizat ANC și se adresează tuturor participanților în domeniul managementului cu atribuții exprese în gestiunea informațiilor, [...]
30 mai
Cursul Contabilitatea Proiectelor Finanțate din Fonduri Externe se adresează contabilului, managerului de proiecte, responsabilului financiar, departamentului contabilitate şi salarizare a proiectelor europene, experţilor contabili, auditorilor, [...]
30 mai
Cursul Auditarea Sistemului de Control Intern Managerial (SCIM), se adresează persoanelor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative [...]
Events on 16/05/2024
Events on 23/05/2024
23 mai
23 mai
23 mai 24
Sinaia
23 mai
23 mai 24
Sinaia