Cautare in site
x inchide

Cursuri autorizate ANC

În România, conform legislației în vigoare, formarea profesională a adulților se desfăşoară sub supravegherea Autorității Naționale pentru Calificări (A.N.C.). Autoritatea Națională pentru Calificări (A.N.C.) este instituția care coordonează activitatea de formare profesională a furnizorilor acreditați, diplomele obținute în urma evaluării și a absolvirii, fiind recunoscute de Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și de către Ministerul Educației Naționale.

Avantajele participării la cursurile autorizate ANC :
• cei mai buni lectori, formatori recunoscuți, implicați în procese decizionale, a căror expertiză este pusă la dispoziția participanților printr-o bogată cazuistică.
• cele mai bune locații de desfășurare a cursurilor.
cursurile autorizate ANC sunt susținute prin logistică de cea mai bună calitate; pentru cursurile desfășurate în spațiul UE, se asigură traducere simultană.
• participantul la cursurile autorizate ANC primește suport de curs în acord cu cele mai noi modificări legislative fiind un real sprijin în activitatea ce urmează a fi desfășurată.
• taxe de participare competitive din punctul de vedere al raportului calitate/preț.
• la participarea a 4 persoane din cadrul unei organizații, a 5 a persoană are gratuitate la taxa de instruire.
• dacă participantul solicită serviciile suport (cazare și masă) prin intermediul agenției noastre, Expert TOUR, oferim avantaje deosebite și însoțitorului său.

Firmele, organizațiile autorizate de Autoritatea Națională pentru Calificări, (A.N.C.), trebuie să fie înscrise în Registrul Național al Furnizorilor Autorizați, așa cum este și Expert Aktiv Group. Verificarea autorizației firmei care face invitații pentru participarea la cursuri se face accesând linkul: www.anc.gov.ro/ Registrul Național al furnizorilor autorizați .

URMĂTOARELE CURSURI AUTORIZATE ANC

Calendar cursuri

lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
29
30
1
2
3
4
5
6
7
8
10
11
12
13
14
15
17
18
19
20
21
22
24
25
26
27
28
29
31
1
2
09 mai
09/05/2024 - 12/05/2024    
0:00
Cursul Contractul: încheiere, modificare, încetare și efecte se adresează atât personalului cu pregătire juridică cât și celor din domeniul economic pentru a cunoaște problematica gestionării contractelor, [...]
09 mai
09/05/2024 - 12/05/2024    
0:00
Cursul Tehnici de Auditare a Activităţii Juridice în Entităţile Publice se adresează factorilor decizionali din cadrul entităților publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative [...]
09 mai
09/05/2024 - 12/05/2024    
0:00
Cursul Auditul Intern în Sectorul Public  se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din sectorul public, persoanelor care doresc să [...]
16 mai
16/05/2024 - 19/05/2024    
0:00
Cursul Inspector Salarii se adresează tuturor persoanelor interesate de însușirea cunoștințelor și aptitudinilor necesare privind legislaţia salarială și adaptarea conţinutului prevederilor legislative la particularitățile din cadrul [...]
16 mai
16/05/2024 - 19/05/2024    
0:00
Cursul Controlul Financiar Preventiv,  se adresează persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentelor de control intern, control financiar preventiv, persoanelor care îndeplinesc această atribuție [...]
16 mai
16/05/2024 - 19/05/2024    
0:00
Cursul Auditul Funcției de Achiziții Publice îşi îndreaptă atenţia către: auditori interni şi externi, specialisti/experţi achiziţii publice, controlori financiari, evaluatori, manageri, avocaţi, specialişti în achiziţii publice, [...]
23 mai
23/05/2024 - 26/05/2024    
0:00
Cursul  Sistemul de Control Intern Managerial SCIM se adresează persoanelor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative [...]
23 mai
23/05/2024 - 26/05/2024    
0:00
ŞCOALA DE ACHIZIŢII PUBLICE, organizată de REVISTA DE ACHIZIŢII PUBLICE, vă invită să participaţi la cursul cu tema: ACHIZIŢII PUBLICE Cursul Achiziții Publice se adresează: [...]
23 mai
Cursul Management Resurse Umane, este autorizat ANC și  are ca obiectiv însuşirea cunoştinţelor pentru asigurarea aplicării corecte a prevederilor legale privind întocmirea contractelor de muncă, [...]
30 mai
30/05/2024 - 02/06/2024    
0:00
Cursul Managementul și Gestiunea Informațiilor, Inclusiv cele Clasificate este autorizat ANC și se adresează tuturor participanților în domeniul managementului cu atribuții exprese în gestiunea informațiilor, [...]
30 mai
Cursul Contabilitatea Proiectelor Finanțate din Fonduri Externe se adresează contabilului, managerului de proiecte, responsabilului financiar, departamentului contabilitate şi salarizare a proiectelor europene, experţilor contabili, auditorilor, [...]
30 mai
Cursul Auditarea Sistemului de Control Intern Managerial (SCIM), se adresează persoanelor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative [...]
Events on 16/05/2024
Events on 23/05/2024
23 mai
23 mai
23 mai 24
Sinaia
23 mai
23 mai 24
Sinaia